Rugăciuni neascultate… într-o notă personală
March 26, 2010 by admin
Filed under Articole - Ted
Am căutat şi eu în taina inimii mele să descopăr o rugăciune ascultată în săptămâna trecută… dar nu am găsit nici una! Nu mă înţelege greşit, am avut o mulţime de rugăciuni ascultate! Dar acestea erau în categoria celor pe care noi le considerăm „lucruri cuvenite”: să nu ne îmbolnăvim (grav), să nu avem accidente, să avem pâinea de toate zilele, să nu fim prea tare răniţi (de prieteni) şi duşmanii noştri să nu fie prea fericiţi (asta nu ştiu dacă m-am rugat vreodată, dar am pus-o aici just in case…).
Eu mă rog pentru ochii soţiei mele de 10 ani, pentru compania mea de un an, şi m-am rugat ani de zile pentru mântuirea unora şi nu s-a întâmplat nimic! Unele lucruri se strecoară pe listele noastre de rugăciune şi se încăpăţânează să rămână acolo cu anii! Şi nu ne rugăm „în trecere” pentru acestea, sau într-o doară; ne rugăm cu pasiune, cu interes.
Cum ascultă Domnul rugăciunile? Nu ştiu. Acum câteva zile mă cheamă cineva la spital să mă rog pentru o doamnă ce avea septicemie. Doctorii nu mai aveau ce-i face. febra era foarte sus, ardea şi faţa şi ochii îi erau sticloşi. Soţul ei era lângă ea. M-am rugat, şi pot să spun că nu am simţit nici o furnicătură prin şira spinării, nici un fior făcându-mi părul măciucă…. Pot spune dacă-s sincer (şi sunt!) că m-am rugat de nevoie, nu de voie, şi cam fără credinţă! În aceeaşi seară febra a scăzut, temperatura s-a normalizat şi doamna a fost trimisă acasă.
Că Dumnezeu are o voie a Sa şi că El este Suveran, nu ne îndoim nici unul. Stăm la marginea mormântului unui tânăr de 37 de ani şi ne consolăm că aşa a fost voia lui Dumnezeu, şi că „El ştie mai bine”. Dar dincolo de cuvintele acestea, este o încrâncenare, o neîncredere care se înfiripează în suflet, o frustrare că de ce nu ne-au fost ascultate rugăciunile!? De ce nu a putut fi salvată viaţa aceasta, importantă pentru soţia, copii, biserică, societate? De ce trebuie ca să răscoleacă sufletul acest pumnal ascuţit al durerii, mai ales al durerii de a nu înţelege, de a nu avea un răspuns satisfăcător!
Ştiu, trăim într-o lume păcătoasă, şi sunt atâtea consecinţe ale păcatului universal şi al lumii. Cu acestea explicăm cutremurul din Haiti, tsunami din Indonezia, accidente în care mor oameni ce-n aparenţă sunt nevinovaţi. Explicaţia pat-robertsoniană este simplistă, puerilă şi nesimţită. Isus a spus că moartea unora nu este un semn al păcătoşeniei lor mai mari decât a altora, ci un îndemn la pocăinţă.
Dar rugăciunea mea!? Eu sunt un păcătos, dar unul iertat! Sunt un copil al Tatălui! Mă încred în El. Mă rog „în Numele lui Isus!”. Nu cer „imposibilul”. Ceea ce eu cer, se rezolvă „cu un cuvânt”. De ce trec anii şi-mi rămân neascultate rugăcunile? Nu am un răspuns care să mă satisfacă pe mine. Am răspunsuri „teologice” care vor să pară „logice”; dar în realitate, nu mă satisfac.
Da, voi continua să mă încred în Dumnezeu, să-L iubesc şi să-L slujesc. Aceasta este o decizie făcută cu ani în urmă când El m-a ales din moarte pentru a mă aduce la viaţă. Dar în noaptea aceasta îmi vin în minte amintirile… În 28 luna asta se împlinesc 30 de ani de la moartea tatălui meu. A murit tânăr şi a lăsat copii orfani. În luna asta ar fi fost ziua mamei. S-a stins şi ea brusc, acum vreo trei ani într-un septembrie, încă relativ tânără. Şi mi-au venit în minte rugăciunile din puţinele nopţi în care tata era în comă. Eram „plin de credinţă” şi i-am spus medicului că Dumnezeu ne va asculta rugăciunile. Medicul a zâmbit subtil şi atotştiutor şi mi-a spus să mă pregătesc de înmormântare. El a avut dreptate. A fost Dumnezeu cu noi? Da! De o mie de ori, da! Dar ACEA rugăciune nu ne-a ascultat-o! De ce? Nu ştiu.
Poate ai descoperit tu un răspuns şi mi-l spui şi mie… Dacă este posibil de această parte a veşniciei! Asta, pentru a ne încuraja unii pe alţii, şi pentru a ne păstra credinţa şi încrederea în Domnul!
